Your address will show here +12 34 56 78
Eveniment Regional de Dezbatere - București
 31 Octombrie 2018, ora 11.00, București, Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Municipiului București, mansardă, Calea Victoriei, nr. 151

Proiectul Cultura Alternativă, inițiat de Asociația Culturală Flower Power, selectat spre finanțare în cadrul POCA 2014-2020, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, își propune să consolideze capacitatea ONG-urilor și a actorilor relevanți din domeniul cultural de a iniția, promova, implementa și monitoriza politici publice adaptate contextului cultural actual din România, în vederea îmbunătățirii și sincronizării acestuia cu mediul cultural european și internațional, și să formuleze o propunere de politică publică alternativă cu privire la statutul profesional al artistului în România.

În perioada septembrie-octombrie 2018 se derulează evenimente regionale de dezbatere pentru continuarea acțiunilor de susținere a implicării în procese decizionale la nivel local, regional și național a reprezentanților organizațiilor non-profit, partenerilor sociali, autorităților și instituțiilor publice relevante și presei din cele 8 regiuni de dezvoltare, în orașele Târgu Jiu, Târgoviște, Constanța, Timișoara, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Curtea de Argeș și București. Vă așteptăm la o întâlnire de două ore în care ne puteți împărtăși opinii, comentarii, idei despre o politică publică privind statutul socio-profesional al artistului în România.

  • Text Hover

Prenume *

 

Nume *

 

Email *

 

Telefon

 

Organizație | Instituție | Independent

 

Selectează locația evenimentului regional de dezbatere la care dorești să participi

 


Statutul actual ar artistului poate fi îmbunătățit doar prin cooperare și comunicare între reprezentanții importanți ai statului. Acest fapt fundamentează dorința noastră de a deschide un dialog cu instituțiile publice locale, operatorii culturali și din presă, cu privire la aportul pe care fiecare dintre noi îl poate avea în acest aspect.

Identificarea abilităților pe care fiecare astfel de reprezentant le posedă și dezvoltarea împreună a unui mecanism de construire a statutului artistului în România reprezintă pași în absența cărora acest proiect nu își poate împlini scopul. Vă stăm la dispoziție pentru orice alte detalii: Oana Nasui, oana.nasui@statutulartistului.ro

Yes No