Stiri

Comunicat de presă-Universitatea de Vest din Timișoara

Pasionat de actorie? La specializarea Artele spectacolului – Actorie în limba germană a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest (UVT) mai
e disponibil un loc finanțat de la bugetul de stat, la admiterea din toamnă. Cei interesați se pot înscrie până în data de 4 septembrie, ora 12.00, urmând ca în
perioada 6 – 7 septembrie să aibă loc probele practice.
Cu 30 de ani în urmă se năștea la Timișoara această specializare, unică în România și în afara spațiului vorbitor de limbă germană. Scopul: formarea de actori profesioniști pentru scenele de limbă germană din România și din spațiul de expresie germană. Un loc central în pregătire îl ocupă descoperirea și dezvoltarea personalității artistice prin exerciții de improvizație, studii de rol, spectacole în spații convenționale și neconvenționale, precum și stagii de practică teatrală. Cadrele didactice sunt practicieni ai scenei, actori și regizori cu o experiență vastă, care promovează o legătură directă cu munca efectivă în teatru încă din timpul studenției. O strânsă colaborare există de mai mulți ani cu Teatrul German de Stat Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara precum și cu o serie întreagă de alte instituții de cultură din România și din străinătate. Profesori din spațiul de limbă germană oferă periodic masterclass-uri destinate studenților și realizează numeroase proiecte. Printre disciplinele studiate se numără: arta actorului, improvizație, mișcare scenică, dans, dicție, voce, istoria teatrului, retorică, istoria artei și estetică (toate în limba germană).
În centrul atenției sunt internaționalizarea, comunicarea permanentă cu școlile de teatru europene, dialogul autentic și schimbul de know how cu acestea, deschiderea totală față de nou și calitate. În acest sens, în luna noiembrie, la Timișoara va avea loc „Network – Theatre Schools in Europe / Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa”, un nou concept de eveniment teatral.
În anul 2023, specializarea Artele spectacolului – Actorie în limba germană a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest – cea mai mare și mai efervescentă universitate din zona de vest a României – își așteaptă candidații în sesiunea de admitere din toamnă.
 Avantaje:

– schimb bilateral ERASMUS+ cu: Universität für Musik und darstellende Kunst Graz; „Anton Bruckner” Privatuniversität für Musik, Schauspiel und
Tanz Linz; Musik und Kunst Privatuniversität der Stadt Wien; Folkwang Universität der Künste Essen; Hochschule für Künste im Sozialen
Ottersberg; „Martin Luther” Universität Halle-Wittenberg;
– participări în numeroase proiecte și la festivaluri internaționale la Berna, Chemnitz, Essen, Graz, Hanovra, Potsdam, Rostock, Viena.

 Examenul de admitere se compune din:
– recital (3 poezii): 1 fabulă, 1 poezie forță, 1 poezie lirică; un monolog; o povestire; un cântec. De asemenea, va fi testat simțul ritmic. Candidații vor efectua exerciții de improvizație pentru verificarea spontaneității și adaptabilității la situații scenice date. Media de la bacalaureat reprezintă 10% din nota examenului de admitere.

 Condiții de admitere la studiu:
– diplomă de bacalaureat;
– cunoștințe bune de limbă germană, minimum nivel B1;
– promovarea examenului de admitere.

 Durata studiilor:
– 4 ani.

Mai multe informații pe www.fmt.uvt.ro  Persoană de contact:
Conf. univ. dr. habil. Alina Mazilu; alina.mazilu@e-uvt.ro;

Author


Cultura AlternativaCultura Alternativa

Cultura Alternativa

Cultura Alternativă este un proiect selectat spre finanțare în cadrul POCA 2014-2020, cofinanțat de U.E. din Fondul Social European, ce vizează consolidarea capacității ONG-urilor și a actorilor relevanți din domeniul cultural de a iniția, promova, implementa și monitoriza politici publice.